Ce este modernismul?

Modernismul (din franceza modernă - modernă) este un termen general acceptat pentru arta de la sfârșitul secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului XX. Este aplicat școlilor care sunt diferite în căutarea lor ideologică, combinând tendințe nerealiste în artă și literatură într-o singură direcție. Acest fenomen a apărut la începutul secolului și s-a răspândit în Europa și în Rusia.

Manual de instrucțiuni

1

Sursele filozofice ale modernismului la începutul secolului au fost concepte ideologice noi, care s-au bazat pe principiul iraționalismului, adică. recunoașterea neputinței minții umane în cunoașterea universului, recunoașterea începutului său „haotic”. Această înțelegere a corespuns viziunii mondiale alarmante a unei persoane din acea epocă, o premoniție a evenimentelor apropiate unei catastrofe sau a unei apocalipse. Desemnarea generală a stărilor de spirit depresive a fost numită decadență. Multă vreme au fost identificate conceptele de „modernism” și „decadență”, însă, o astfel de înțelegere simplifică foarte mult sensul acestor concepte.

2

Modernismul ca o nouă artă a modernității s-a opus în general artei tradiționale în alegerea temelor pentru creativitate, forme, mijloace și metode de întruchipare a realității. Ideile absurdului și ale ilogicalității lumii au pătruns în diferite tipuri de creativitate și au schimbat ideea generală a rolului artistului, care nu putea percepe lumea decât subiectiv. Moderniștii și-au imaginat că sunt creatori ai unei noi realități și ai unei noi arte care corespundeau tendințelor vremii.

3

Spațiul cultural al erei modernismului includea multe direcții independente, care erau diferite prin semnificația și influența lor asupra dezvoltării artei în ansamblu: simbolism, existențialism, expresionism, futurism, cubism, imagism, suprarealism etc. Comune pentru ei au fost principiile negării culturii academice, tradițiile artei din epoca trecută și, ca urmare, respingerea limbajului tradițional și căutarea activă a noilor tehnici de înfățișare a lumii și a omului. Uneori, astfel de experimente au dus la forme complet lipsite de sens de prezentare a materialului creativ, de exemplu, un limbaj „abstrus” creat de cubo-futuriști, care a distrus esențial textul verbal al textului sau o respingere completă a principiilor de reproducere liniară a fenomenelor în pictură.

4

În mod convențional, epoca existenței modernismului poate fi împărțită în mai multe etape. Modernismul timpuriu, care s-a conturat în curentele simbolismului, acmeismului, futurismului în anii 10 ai secolului XX, s-a remarcat prin puterea specială de negare a tradiționalului, extravaganța șocantă și extremă a operelor de artă. O ilustrare vie este monosticul liderului simbolistilor Moscovei V. Bryusov, „Oh închide-ți picioarele palide”, care a devenit o manifestare concentrată a experimentelor formale ale moderniștilor.

5

În timpul primului război mondial, cursul dadaismului a apărut în literatura și pictura europeană, care a devenit întruchiparea absurdității extreme a vieții, negând atât omul, cât și arta în general. Dadaismul a format cele mai importante tehnici ale tehnologiei moderniste: „dezmembrarea” realității în fragmente incomplete, „caleidoscopie” a evenimentelor întâmplătoare și combinația lor haotică.

6

În anii 1920 și 1930, a apărut una dintre cele mai semnificative tendințe în arta modernismului - suprarealismul. Actualul teoretician Andre Breton a proclamat natura absolut rebelă a suprarealismului împotriva fundamentelor vieții, moralității, umanității. Louis Aragon, Pablo Picasso, Salvador Dali „au ieșit” din intestinele acestei direcții.

7

În anii de după cel de-al doilea război mondial, modernismul a fost întruchipat în zonele „teatrului absurdului”, în școlile „noului roman”, „artă pop”, în arta cinetică etc. În anii 60-70, a apărut termenul „postmodernism”, combinând noi fenomene în arta acestei epoci și extinzându-se la toate procesele radicale ale vieții, inclusiv la mișcările feministe și anti-rasiste.

8

Există o altă definiție a modernismului ca un ansamblu complex de fenomene ideologice și estetice, incluzând nu numai mișcări de avangardă, ci și opera unor artiști contemporani proeminenți, care au „trecut granițele” viziunilor și tehnicilor estetice ale școlilor moderniste. Această definiție face posibilă plasarea într-un rând a numelor lui M. Proust, D. Joyce, A. Bely, K. Balmont, J. Anouil, J. Cocteau, F. Kafka, A. Blok, O. Mandelstam și alți artiști celebri ai epocii modernism.