Cum a funcționat postul de profesor de clasă

Inițial, educația se referea doar la acumularea de cunoștințe. Apoi, societatea a ajuns la concluzia că instruirea și educația sunt procese inextricabile. Astfel, în instituțiile de învățământ au început să apară postări care organizează și coordonează activitatea educațională cu elevii.

În mod tradițional, managementul clasei a fost asociat cu organizarea muncii educaționale cu copiii. În Rusia pre-revoluționară, au existat posturi pedagogice în instituțiile de învățământ care implicau supravegherea copiilor și educarea lor. De pe vremea lui Petru I, posturile de ofițeri de învățământ au început să fie introduse în școlile militare.

În a doua jumătate a secolului XIX, în gimnaziile și școlile, existau posturi de mentori și doamne de clasă. Sarcinile lor includeau monitorizarea studenților nu numai în instituțiile de învățământ, ci și în locuri publice.

În perioada sovietică din anii douăzeci, aceste postări au fost anulate. Cu toate acestea, din 1933, postul de profesor de clasă a fost din nou introdus în școala sovietică. Din 1989, un proiect a fost înaintat pentru un profesor de clasă scutit, autor de O.S. Gazman. Ideea sa principală a fost să-l elibereze pe profesor de încărcătura didactică pentru a-și orienta toate activitățile către educația individuală a studenților.

În Rusia modernă, există diferite tipuri de conducere în clasă: un profesor de subiect (cu o îndrumare suplimentară la clasă), un profesor de clasă (eliberat de volumul de muncă), curatorul clasei (volumul minim de muncă, cea mai activă muncă individuală cu elevii).

Principalul obiectiv al activității profesorilor moderni din clasă este de a crea condiții pentru autorealizarea și dezvoltarea proprie a personalității elevului.

• „Pedagogie”, L.P. Krivshenko, 2004.
• Respingerea conducerii clasei