Care este esența occidentalismului și a slavofilismului

Slavofilismul și occidentalismul sunt mișcările și direcțiile ideologice ale gândirii publice ruse din anii 1830-1850, între care a existat o dezbatere acută despre modalitățile culturale și socio-istorice suplimentare de dezvoltare a Rusiei.

În anii 1840, în Rusia, în condiții de represiune împotriva ideologiei revoluționare, tendințele ideologice liberale - occidentalismul și slavofilismul - erau larg dezvoltate. Cei mai activi occidentali au inclus V.P. Botkin, I.S. Turgenev, V.M. Maykov, A.I. Goncharov, V.G. Belinsky, N.Kh. Ketcher, K.D. Cavelin și alți reprezentanți ai inteligenței nobile ruse. Într-o dispută fundamentală, ei s-au opus fraților Kireevski, Yu.F. Samarin, A.S. Khomyakov, I.S. Aksakov și alții.În ciuda dezacordurilor lor ideologice, toți erau patrioți arșiți, fără să se îndoiască de marele viitor al Rusiei, criticând cu tărie pe Nikolaev Rusia.

Iobăgia, pe care au considerat-o manifestarea extremă a arbitrariului și a despotismului predominant în Rusia la acea vreme, a fost supusă celor mai dure critici din partea slavofililor și occidentalilor. În criticarea sistemului autocratic-birocratic, ambele grupuri ideologice și-au exprimat o opinie comună, dar argumentele lor s-au diverșit brusc în căutarea unor modalități de a dezvolta în continuare statul.

slavofili

Slavofilii, care respingeau Rusia modernă, credeau că Europa și întreaga lume occidentală deveniseră de asemenea învechite și nu aveau niciun viitor și, prin urmare, nu puteau fi un exemplu de urmat. Slavofilii au apărat cu ardoare identitatea Rusiei, datorită caracteristicilor istorice culturale și religioase ale Occidentului. Slavofilii considerau religia ortodoxă drept cea mai importantă valoare a statului rus. Aceștia au susținut că poporul rus a avut, încă de pe vremea statului Moscova, o atitudine specială față de autorități, ceea ce a permis Rusiei să trăiască o perioadă îndelungată fără tulburări și tulburări revoluționare. În opinia lor, țara ar trebui să aibă puterea opiniei publice și o voce consultativă, însă numai monarhul are dreptul să ia decizii finale.

Datorită faptului că învățăturile slavofilelor conțin 3 principii ideologice ale Rusiei lui Nicolae I: naționalitate, autocrație, ortodoxie, ele sunt adesea denumite reacție politică. Însă slavofilii au interpretat toate aceste principii în felul lor, considerând ortodoxia o comunitate liberă de creștini credincioși și autocrația ca o formă externă de guvernare care le permite oamenilor să caute „adevărul interior”. Apărând autocrația, slavofilii erau însă democrați convinși, neatribuind o importanță specială libertății politice, ei apărau libertatea spirituală a individului. Desființarea iobăgiei și acordarea libertăților civile oamenilor au ocupat unul dintre locurile principale în lucrările slavofililor.